Termen de glosar

Invocație

Cuvântul „invocaţie“ din limba română provine din latinescul invocatio. Vocare înseamnă în latină „a chema“, deci invocarea sau invocaţia are semnificaţia de a chema, de a apela, de a atrage înlăuntrul fiinţei noastre, în Universul nostru lăuntric o energie, o anumită realitate tainică sau putere superioară, ori de a intra în comuniune telepatică cu o anumită entitate sau chiar cu o anumită realitate ce a existat cândva, fie în trecutul apropiat, fie în trecutul îndepărtat.

Invocaţia poate fi adresată unui înger sau unui zeu, unui sfânt, unei entităţi dumnezeiești, sau lui Dumnezeu Însuşi.

Invocaţia este o rugă, o implorare pentru acordarea ajutorului şi a ghidării pline de înţelepciune în diferite situaţii, a inspiraţiei dumnezeiești, a protecţiei dumnezeiești, pentru acordarea iertării şi a Graţiei dumnezeiești sau pentru a realiza o comuniune cât mai profundă în fiinţa celui care realizează invocaţia cu fiinţa sau entitatea dumnezeiască ce este invocată. Invocaţia se realizează prin adresarea unor cuvinte pline de puritate şi simplitate, prin care cel ce realizează invocaţia îşi manifestă speranţa şi credinţa că ajutorul, ghidarea, inspiraţia, protecţia, compasiunea, iubirea sau graţia fiinţei sau entităţii invocate îi vor fi acordate. Un exemplu de invocaţie îl constituie chiar rugăciunea „Tatăl nostru“, prin care fiinţa umană se adresează lui Dumnezeu Însuşi în ipostaza de Tată Ceresc. De asemenea, rugăciunea inimii constituie o invocare a harului, a milostivirii şi a puterii dumnezeieşti a Mântuitorului Iisus Hristos în fiinţa credinciosului.

Modalităţile sau tehnicile de invocaţie sunt o formă cu totul aparte şi totodată foarte eficientă de operare interioară. Prin intermediul unor astfel de modalităţi, este chemat sau atras în universul fiinţei umane ceva anume, o anumită prezenţă, o anumită realitate şi, în felul acesta, se declanşează în fiinţa umană un anumit proces benefic, inefabil, de rezonanţă ocultă. La modul esenţial vorbind, fiecare invocaţie se bazează pe principiul holografic ocult. În virtutea acestui principiu, întregul Macrocosmos se oglindeşte într-un anume mod tainic în Microcosmosul fiinţei umane, iar Microcosmosul fiinţei umane este integrat într-un mod perfect în realitatea macrocosmică. Acest adevăr este exprimat prin cuvintele: „Totul este oglindit în parte, iar partea este integrată în marele Tot (Macrocosmos)“.

Invocaţia este, am putea spune, o modalitate distinctă de riturile exoterice. Prin intermediul unei invocaţii dumnezeieşti, fiinţa umană trezeşte şi dinamizează în Universul ei lăuntric oglindirea sau corespondenţa acelei realităţi în propriul său univers lăuntric. În felul acesta, ceea ce există în afara sa în tot, este descoperit prin oglindire şi trezit sau, altfel spus, dinamizat în propriul ei univers lăuntric. Spre exemplu, atunci când ne gândim într-un mod ferm şi cu o credinţă deplină la realitatea existenţei lui Iisus sau la realitatea existenţei lui Dumnezeu Tatăl, realizăm totodată o invocaţie şi în felul acesta facem ca (în virtutea acestei oglindiri a marelui Tot în parte), această oglindire a unui anumit aspect sau a unei anumite realităţi tainice care deja există în noi să fie astfel trezită, dinamizată, permiţându-ne în felul acesta să intrăm în stare de comuniune, în propriul nostru univers lăuntric, cu realitatea tainică a ceea ce a fost atunci invocat. Este esenţial să ne dăm seama că procesul tainic al invocaţiei implică, înainte de toate, o credinţă puternică, profundă, deplină că ceea ce chemăm şi atragem prin intermediul invocaţiei există, iar în felul acesta oglindirea acelei realităţi ce este invocată în propriul nostru univers lăuntric este realizată şi astfel se declanşează un proces tainic de rezonanţă ocultă cu acel ceva care a fost invocat sau, altfel spus, chemat să se trezească în universul nostru lăuntric.

Invocaţia este şi rămâne o mare taină. Spre exemplu, atunci când rostim numele lui Dumnezeu cu o credinţă puternică, profundă şi deplină se poate spune că realizăm, în felul acesta, o invocaţie. Procesul tainic şi obiectiv al invocaţiei, ca manifestare reală, este însoţit de anumite fenomene şi efecte tainice distincte ce evidenţiază că procesul de invocaţie a fost declanşat. Dacă după aceea, acest proces de invocaţie este menţinut, fenomenul de rezonanţă ocultă continuă şi, în felul acesta, beneficiem în universul nostru lăuntric de pe urma acelei dinamizări tainice care apare prin intermediul fiecărei invocaţii.

Atunci când, spre exemplu, este invocat cu o credinţă puternică, profundă şi deplină în Universul nostru lăuntric numele lui Dumnezeu, sau când ne raportăm cu o credinţă puternică, profundă, deplină la realitatea Sa misterioasă, în fiinţa noastră apare o anumită stare distinctă, ce evidenţiază că beneficiem în universul nostru lăuntric de influenţa dumnezeiască, spirituală ce apare în felul acesta datorită declanşării unui anumit proces de rezonanţă ocultă în universul nostru lăuntric. Pentru aceasta este, însă, necesar să fim foarte atenţi la fenomenele care se declanşează la scurt timp după acea invocaţie. Este, de asemenea, necesară o anumită luciditate interioară ce implică să putem observa modul în care sunt atrase şi acumulate în Universul nostru lăuntric energiile dumnezeieşti, spirituale care fac să apară influenţa dumnezeiască, ce provoacă apoi o anumită stare care se instalează în noi şi ne semnalează în felul acesta că invocaţia respectivă este pentru noi rodnică.

Este important să reţinem că pentru a reuşi fiecare invocaţie sublimă, dumnezeiească este necesar să avem o credinţă puternică, profundă şi deplină că ceea ce invocăm există şi că este cu putinţă să intrăm în comuniune tainică, net sesizabilă, cu acea realitate sau cu acel ceva ce este invocat. Este necesar să fim atenţi şi să manifestăm o atenţie stăruitoare pentru a conştientiza fenomenele ce se declanşează atunci, este necesar să fim capabili să simţim într-un mod subtil, tainic, declanşarea procesului de rezonanţă ocultă care apare uneori chiar în timpul invocaţiei, iar alteori la foarte scurt timp după aceea. Un alt aspect foarte important este acela că pentru a reuşi aproape instantaneu o invocaţie divină, sublimă, dumnezeiască este necesar să dispunem de energia subtilă lăuntrică ce face cu putinţă declanşarea acestui proces de rezonanţă ocultă pe care invocaţia îl implică.

Analogic vorbind, este întocmai precum în cazul unui radio ce funcţionează pe baterii. Atunci când acordăm aparatul de radio pe o anumită lungime de undă, este implicit necesar să existe bateriile în radioul respectiv şi trebuie ca acestea să furnizeze curentul electric care va face cu putinţă acordarea aparatului nostru de radio pe lungimea de undă pe care urmărim să o recepţionăm.

Această analogie ne poate ajuta să înţelegem procesul tainic al invocaţiei sublime, dumnezeiești. Atunci când, prin intermediul unei invocaţii reuşite, rodnice, descoperim în propriul nostru univers lăuntric realitatea tainică a ceea ce a fost invocat, devine apoi pentru noi cu putinţă să ne manifestăm ca nişte sui generis canale de transmisie şi oglindire a acelei realităţi sublime, dumnezeiești, cu care deja ne-am familiarizat. Prin intermediul mai multor invocaţii pe care le realizăm în legătură cu o tainică realitate şi prin experienţe profunde şi intense ce sunt reluate de nenumărate ori, acea realitate ne devine în felul acesta familiară şi dobândim măiestria necesară de a o face accesibilă altor fiinţe umane, prin intermediul unor anumite exemplificări sublime, pure, spirituale.

Vă recomandăm să studiați și despre: