Termen de glosar

Evocare

Acest termen provine de la cuvântul latin evocatio. În felul acesta, este indicată acţiunea de a chema, de a evoca. Printr-o evocare este indicată acţiunea de a ne aminti ceva, făcând astfel ca acel ceva să fie prezent în sfera conştiinţei. Un exemplu de acest fel este evocarea amintirilor comune ale trecutului.

La modul general vorbind, evocarea este o sui-generis chemare sau rechemare în sfera conştiinţei a ceva anume sau a unei reprezentări. În cazul unei evocări, toate acestea sunt o amintire. De aceea, se poate vorbi despre evocarea unei trăiri, a unei imagini, sau chiar a unei idei. Fiecare evocare cheamă în sfera conştiinţei sau recheamă şi face să apară o anumită trăire sau o experienţă lăuntrică memorabilă ce este adusă în memorie, putând fi rememorată.

Prin evocare, în sfera conştiinţei noastre este trezit, este retrezit, este redeșteptat, este reînviat, este suscitat sau declanşat ceva care apare, survine sau reapare în sfera conştiinţei. Prin acest gen de chemare devine cu putinţă să evocăm, spre exemplu, starea pe care am trăit-o într-o seară de vară, într-un anumit loc în natură. Poetul Baudelaire, spune de exemplu: „Cunosc arta de a evoca minutele ce sunt pline de fericire.”
Evocarea face să apară doar în sfera conştiinţei o anumită experienţă fie prin imagini, fie prin trăiri, fie prin asociaţii de idei. Spre exemplu, în felul acesta, poate fi evocată o problemă sau o întrebare.

Evocarea se realizează de fiecare dată prin intermediul gândirii. O anumită evocare ne face să gândim la ceva anume. Prin evocare, o anumită faţă a unei fiinţe umane ne evocă în sfera conştiinţei o altă faţă.
Atunci când este privită şi considerată din punct de vedere ezoteric, spiritual, evocarea implică inclusiv un proces de rezonanţă ocultă ce cheamă sau recheamă în sfera conştiinţei trăiri, idei, situaţii sau imagini care toate acestea sunt personale.
Evocarea este un fenomen de amintire sau de reamintire, ce se realizează în sfera conştiinţei, a unei anumite experienţe, a unei trăiri memorabile pe care am experimentat-o din plin anterior. O astfel de evocare ce apare prin gândire în sfera conştiinţei se poate produce fie voluntar, fie involuntar. Evocarea generează în felul acesta, numai şi numai dacă puterea de amintire este excelentă, unele stări, trăiri complexe sau emoţii pe care la origine le-am experimentat anterior.

Adeseori, însuşi procesul gândirii începe fie prin evocarea anumitor imagini, fie prin chemarea anumitor culori, fie prin utilizarea anumitor simboluri pe care deja le cunoaştem şi care sunt aduse sau readuse doar prin gândire în sfera personală a conştiinţei noastre. Toate acestea devin apoi şi rămân pe perioada evocării substanţa activităţii noastre nu numai conştiente, dar şi psihice, ce provoacă fenomene tainice de rezonanţă ocultă fie cu unele energii subtile, fie cu unele culori, fie cu aspecte subtile sublime din Macrocosmos ce corespund cu acurateţe amintirilor deja existente, dar şi gândurilor noastre.

Un fenomen de evocare ce este declanşat şi care se menţine cu acurateţe în sfera conştiinţei face parte dintre acţiunile elementale ale unei reprezentări reproductive ce contribuie la fixarea unei experienţe inclusiv prin intermediul sau sub forma imaginilor.
Pentru a înţelege ceea ce se petrece ne putem raporta la o analogie semnificativă. Atunci când deja dispunem de o înregistrarea sonoră pe o bandă magnetică a unui cântec, aşa cum ştim, devine cu putinţă să audiem sau să reaudiem cântecul respectiv de îndată ce utilizăm un sistem adecvat de redare şi audiere a acelei benzi magnetice pe care este înregistrat în prealabil acel cântec.
O evocare adecvată, eficientă se bazează pe o prealabilă convingere puternică sau necesită o credinţă fermă, de nezdruncinat. Evocarea necesită o concentrare lăuntrică constantă, intensă.

La modul general vorbind, evocarea este o modalitate ezoterică iniţiatică prin care utilizăm într-un mod conştient, inteligent, benefic, creator, declanşarea şi menţinerea unor procese de rezonanţă ocultă cu felurite aspecte sau energii subtile benefice ce există în Macrocosmos.

Prin intermediul proceselor de evocare selective, elevate şi suficient de puternice, devine cu putinţă să trezim, să retrezim şi să amplificăm în universul nostru lăuntric anumite calităţi sau chiar unele virtuţi.

Un proces de evocare conştientă, precisă, ce necesită o energie ocultă mare, ce susţine un astfel de fenomen, cheamă sau recheamă în sfera conştiinţei noastre anumite calităţi, anumite atribute dumnezeieşti distincte, cum ar fi, spre exemplu, Iubirea, Compasiunea, Erosul pur, Bunătatea etc. şi determină instantaneu un proces de rezonanţă ocultă cu unele energii subtile specifice ce sunt în prealabil chemate din Macrocosmos şi care sunt atrase în felul acesta şi acumulate în Microcosmosul fiinţei noastre unde declanşează efecte corespondente ce sunt distincte şi specifice.

Spre exemplu, prin evocarea unei anumite calităţi spirituale pe care am trăit-o cândva, în trecut, măcar o singură dată suficient de intens, devine în felul acest cu putinţă să chemăm în universul nostru lăuntric, prin evocare, componenta energetică ce este caracteristică a acelei calităţi, a acelei virtuţi.

Este însă fundamental să ne dăm seama că nu este cu putinţă să evocăm ceea ce în prealabil încă nu am trăit, încă nu am experimentat. Evocarea necesită chemarea lăuntrică în sfera conştiinţei a unei anumite trăiri distincte, a unei anumite experienţe clare, pe care cândva şi undeva am avut-o şi pe care ne-o amintim înaintea declanşării procesului propriu-zis de evocare a acelui ceva ce ne este deja cunoscut.


Prin intermediul unei evocări prealabile, suficient de puternice, care implică însă să dispunem de energia ocultă ce este necesară pentru aceasta, respectiva calitate, respectivul atribut dumnezeiesc sau respectiva virtute pe care am experimentat-o în prealabil reapare în aura noastră, se trezeşte în mod gradat şi prin captarea energiilor sau a energiei ei constitutive, subtile, ce există în Macrocosm, este dinamizată şi chiar se poate amplifica în Microcosmosul fiinţei noastre, fie datorită unui singur proces de rezonanţă ocultă, fie datorită unor procese de rezonanţă ocultă ce apar şi se manifestă la unison.

Astfel, este atrasă în aura noastră fie energia subtilă tainică ce este corespondentă şi care există în Macrocosmos, fie pot fi atrase la unison mai multe energii subtile din Macrocosmos, iar atunci toate acestea sunt captate şi apoi acţionează întocmai precum un sui-generis coctail obiectiv.
Spre exemplu, pentru a deveni şi spre a rămâne o fiinţă umană puternic iubitoare, în măsura în care am trăit din plin cândva o stare intensă sau chiar copleşitoare de iubire, avem apoi oricând la dispoziţie posibilitatea de a rechema acea amintire covârşitoare a acelei iubiri pe care am trăit-o cândva, iar în felul acesta devine cu putinţă să chemăm, să evocăm prin gândire, prin simţire în sfera conştiinţei o stare ce poate fi îmbătătoare de iubire intensă, focalizându-ne în prealabil într-un mod ferm şi continuu atenţia asupra acelei stări de iubire pe care am trăit-o din plin cândva, chiar cu mai mulţi ani în urmă. Pentru aceasta, este însă necesar să dispunem de o excelentă memorie a stărilor, căci, la modul general vorbind, avem posibilitatea să chemăm în universul nostru lăuntric sau să evocăm doar ceea ce am trăit şi am experimentat deja în mod pregnant.

În cazul exemplului nostru cu starea de iubire, un astfel de proces de evocare face cu putinţă să intrăm într-o stare de rezonanţă ocultă cu energia subtilă sublimă a Iubirii ce vine de la Dumnezeu Tatăl, ce este nesfârşită, iar această energie specifică, distinctă, ce prezintă o frecvență de vibraţie ce nu se modifică niciodată, va fi în felul acesta captată în Microcosmosul fiinţei noastre, iar prin acumulare va declanşa o stare evidentă de iubire în fiinţa noastă.

În felul acesta, prin intermediul energiei subtile sublime a Iubirii ce este captată de la Dumnezeu, dată fiind declanşarea unui proces de rezonanţă ocultă, energia subtilă sublimă a Iubirii ce este atrasă în fiinţa noastră de la Dumnezeu este captată şi acumulată în Microcosmosul fiinţei noastre, iar în felul acesta, respectiva energie subtilă sublimă ce este acumulată din abundenţă în aura noastră va face să apară şi să se trezească, ba chiar să se amplifice o stare intensă de iubire ce se datorează procesului subtil de rezonanţă lăuntrică cu energia subtilă sublimă nesfârșită a Iubirii ce vine în fiinţa noastră de la Dumnezeu.

Un alt exemplu semnificativ de acest fel este evocarea, mereu şi mereu, de fiecare dată, a momentului magic complex, copleşitor, inefabil al unui anumit început spiritual care face cu putinţă să realizăm, din nou şi din nou, o eternă raportare ce operează prin revenire, prin reîntoarcere la acea trăire complexă care pentru noi este plină de bogăţie şi face cu putinţă, metaforic vorbind, o sui-generis eternă revenire sau întoarcere.

Astfel, devine cu putinţă să retrăim experienţa complexă magică ce ni s-a dezvăluit atunci, cândva, în momentul plin de semnificaţii şi nuanţe uimitoare al începutului.

Atunci când, printr-o adevărată rechemare, care, în realitate, este o evocare, ne amintim din nou şi din nou de respectiva stare mirifică a începutului, continuăm în felul acesta să avem acces la acea stare în întreaga ei bogăţie, iar astfel, ne bucurăm de fiecare dată, într-o manieră intensă, inefabilă, profundă, de tot şi toate cele care urmează după aceea, acţiunile noastre ulterioare menţinându-se într-o mirifică legătură cu acel tainic început, iar astfel se păstrează nealterată complexitatea, prospeţimea şi magia enigmatică a acelui noi început.

Printr-o evocare adecvată, acel moment ce este plin de un farmec cu totul aparte al începutului este şi rămâne un mirific izvor cu o apă vrăjită paradisiacă, cristalină, la care putem reveni din nou şi din nou de fiecare dată când realizăm în sfera conştiinţei noastre o excelentă evocare ce face cu putinţă să trăim şi să aprofundăm într-o manieră inefabilă ceea ce am trăit şi am experimentat din plin atunci, cândva.

Tocmai de aceea se poate spune, pe bună dreptate, că evocarea frenetică a momentului magic al începutului într-o anumită direcţie, cum ar fi, de exemplu, o relaţie minunată de iubire, ce se bazează pe o excelentă reciprocitate care exista atunci, cândva, prin-o astfel de evocare ne apare, ni se înfăţişează şi rămâne un mirific izvor vrăjit al unei tinereţi veşnice.

Facultatea lăuntrică de a păstra în structura holografică a universului nostru lăuntric informaţiile specifice ce au fost înregistrate făcând în felul acesta cu putinţă să ne reamintim cu uşurinţă şi cu o mare acurateţe nu contează ce trăiri minunate pe care le-am experimentat cândva din plin, în trecut, în sfera conştiinţei, fiindu-ne în felul acesta cu putinţă să le evocăm şi să ne amintim de ele sau altfel spus să le putem rechema prin gândire în sfera conştiinţei, toate acestea ne permit să rechemăm, să evocăm şi să experimentăm din nou stările elevate sublime de conştiinţă pe care le-am trăit cândva, în trecut, de îndată ce ele sunt chemate, evocate, în Microcosmosul fiinţei noastre prin intermediul amintirii.

Astfel se declanşează aproape instantaneu procese specifice de rezonanţă ocultă cu experienţa sau trăirea pe care am avut-o la origine o singură dată, în trecut, iar prin intermediul acelei evocări pline de acurateţe sunt atrase astfel în Microcosmosul fiinţei noastre fie o anumită energie subtilă sublimă, fie un sui generis cocktail de energii subtile sublime care sunt identice cu acelea care au fost atrase la origine în acel moment magic din trecutul ce este pentru noi apropiat sau chiar din trecutul ce este pentru noi îndepărtat.
Întotdeauna energia ocultă de care dispunem în prealabil joacă un rol considerabil în cadrul fiecărui proces de evocare eminamente benefică, spirituală. Raportându-ne analogic la aceste aspecte, devine cu putinţă să înţelegem dintr-o altă perspectivă mult mai bine taina fundamentală a ritualurilor iniţiatice tradiţionale sau chiar a marilor sărbători spirituale cum ar fi, spre exemplu, în cazul religiei creştine sărbătoarea Paştelui, sărbătoarea Crăciunului.


Pe baza acestor revelaţii devine cu putinţă să beneficiem într-o manieră transformatoare de o raportare complexă, înălţătoare la mesajul pe care îl vehiculează fie miturile esenţiale, fie simbolurile universale, fie celebrările pline de aspiraţie ale anumitor conjuncturi astrale, cosmice sau macrocosmice care, atunci când sunt fructificate optim ca atare, facilitează doar pentru fiinţele umane ce sunt pregătite să intre într-un proces de rezonanţă ocultă plenar, extraordinar cu ele şi în felul acesta sunt declanşate salturi spirituale evidente ce devin posibile printr-o evocare entuziastă, transfiguratoare a unor astfel de momente sau conjuncturi binecunoscute de cei iniţiaţi care facilitează apariţia unui proces de rezonanţă ocultă extraordinar cu o astfel de ambianţă ce este din plin conştientizată ca atare fiind fructificată din plin numai şi numai de fiinţele umane care sunt deja pregătite să o recepteze şi să profite – ca să spunem aşa – de darurile spirituale plurivalente ce apar în astfel de conjuncturi privilegiate.

Într-o tainică realitate ce se dezvăluie doar pentru fiinţele umane ce sunt deja pregătite să simtă şi să recepteze din plin toate acestea devin cu uşurinţă posibile evocări fulgerătoare, unele dintre acestea fiind însă inconştiente pentru fiinţele umane comune, iar datorită stării intense de aspiraţie ce se manifestă prin punerea în stare de unison a maselor de fiinţe umane, apar în felul acesta procese tainice de rezonanţă cu energiile subtile minunate vechi sau străvechi ce s-au manifestat cândva, ciclic, în acele momente, în trecut.

În cazul unor evocări eminamente benefice, sublime ce sunt foarte reuşite, evocări la care se adăugă o stare puternică de aspiraţie ce se manifestă mult mai bine pe fundalul unei stări intense de entuziasm, devine lesne cu putinţă ca energiile subtile tainice binefăcătoare ce s-au manifestat undeva, cândva, fie în trecutul apropiat, fie în trecutul foarte îndepărtat, acele energii magice pot fi fulgerător reactualizate şi din această cauză doar pentru cei receptivi, doar pentru cei iniţiaţi trecutul redevine şi rămâne pe întreaga durată a evocării noastre (care, de la caz la caz, poate fi personală sau colectivă) un misterios prezent care catalizează transformarea şi înflorirea în sfera sufletului, facilitând apariţia unor trăiri spirituale mirifice care pentru noi sunt şi rămân unice, de neuitat.

Un astfel de proces de rezonanţă ocultă se declanşează şi persistă chiar şi atunci când, în anumite situaţii, evocarea noastră este inconştientă. Totdeauna însă consecinţele subtil energetice ce apar în fiinţa noastră la scurt timp după aceea vor fi de fiecare dată conforme cu evocarea ce a fost realizată. Având în vedere toate acestea, este necesar să nu pierdem niciodată din vedere că în unele cazuri fiinţele umane ignorante, inconştiente sau chiar proaste pot să declanşeze procese de evocare malefice ce vor atrage totdeauna efecte funeste, spre deosebire de un proces de evocare eminamente benefic care va declanşa totdeauna, fără nici o excepţie, efecte faste, minunate care vor fi resimţite ca atare direct proporţional cu perioada de timp ce a fost petrecută pentru a atrage şi a acumula în Microcosmosul fiinţei noastre o anumită energie subtilă elevată sau un complex de energii subtile, sublime.

Dându-ne în felul acesta seama că printr-o adecvată dar puternică evocare lăuntrică ce se realizează în sfera conştiinţei şi care operează în propriul nostru Microcosmos, trecutul chiar foarte îndepărtat poate să devină surprinzător de repede un magic prezent şi rămâne după aceea ca atare un enigmatic prezent pe întreaga durată a evocării noastre care mai ales atunci este necesar să fie dublată de o stare de aspiraţie frenetică ce se manifestă pe un fond de entuziasm pregnant. Și iată că în felul acesta putem spre exemplu să avem din nou şi din nou acces la momentul naşterii lui Iisus, sau la momentul grandios al transformării la faţă a lui Iisus, ori la momentul copleşitor al manifestării lui Dumnezeu Tatăl pe munte în faţa lui Moise. Cu acea ocazie, atunci şi acolo, totul se petrece în Microcosmosul fiinţei noastre întocmai ca şi cum am fi şi am rămâne pe întreaga durată a evocării noastre excelente nişte martori privilegiaţi ce asistă în acel trecut ce devine prezent la ceea ce s-a petrecut în realitate atunci, cândva.

Prin intermediul experiementării la voinţă a unor evocări eminamente benefice, sublime, fiinţele umane iniţiate ce sunt capabile să realizeze adeseori spontan evocări experimentează totodată în felul acesta o extraordinară magie dumnezeiască ce se află oricând la dispoziţia lor.

Evocarea atentă, lucidă, entuziastă, frenetică a unei anumite stări spirituale extraordinare, ce este profund binefăcătoare pentru fiinţa noastră, declanşează efecte regenerante, armonizatoare şi chiar vindecătoare în cazul anumitor boli. Astfel de evocări benefice vor facilita intrarea şi menţinerea evocatorului sau a evocatoarei în stare de rezonanţă ocultă cu cocktailul de energii subtile sublime al acelei trăiri spirituale exraordinare, şi în felul acesta vom declanşa din nou şi din nou, iar apoi vom putea chiar amplifica în universul nostru lăuntric trăirea spirituală corespondentă pe care aspirăm să o cultivăm şi pe care năzuim să o facem să devină din ce în ce mai clară, din ce în ce mai puternică.

În strânsă legătură cu puterea de concentrare, dar şi cu disponibilitatea meditativă a fiinţei respective, evocarea eminamente benefică va face să fie reprodusă trăirea spirituală originară şi în felul acesta reuşim să o explorăm din plin, reuşim să-i descoperim şi să-i aprofundăm toate nuanţele fiind facilitate în felul acesta apariţia unor noi daruri spirituale dumnezeieşti pe care, acţionând astfel, vom ajunge să le merităm. În plus, procedând în felul acesta evocând şi reevocând darurile dumnezeieşti extraordinare de care am beneficiat la momentul potrivit de îndată ce am meritat, aceasta îl mişcă – ca să spunem aşa – pe Dumnezeu Tatăl şi Îl determină să ne ofere noi şi noi daruri atunci când Dumnezeu apreciază că prin evocările noastre entuziaste am acţionat astfel încât să merităm să beneficiem din plin de graţia Sa.

Vă recomandăm să studiați și despre:

Bunăstarea Lăuntrică Spirituală

Termen de glosar Bunăstarea lăuntrică spirituală O sui generis sinteză ce nu este însă exhaustivă, referitoare la așa-zisele ingrediente spirituale, care atunci când sunt trezite mai mult sau mai puțin în universul nostru lăuntric, contribuie apoi în acest sui-generis...

Nuanță

Termen de glosar Nuanță Termenul nuanță desemnează în artele plastice fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția sa cromatică; în lingvistică, nuanța reprezintă un aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. La modul general...

Invocație

Termen de glosar Invocație Cuvântul „invocaţie“ din limba română provine din latinescul invocatio. Vocare înseamnă în latină „a chema“, deci invocarea sau invocaţia are semnificaţia de a chema, de a apela, de a atrage înlăuntrul fiinţei noastre, în Universul nostru...

Aprofundare

Termen de glosar Aprofundare Atunci când este privit din orice punct de vedere, termenul aprofundare indică acțiunea de a aprofunda sau altfel spus de a adânci. În domeniul spiritualității veritabile, procesul de aprofundare indică de fapt o experimentare lăuntrică...

Aspirație

Termen de glosar Aspirație Acest termen provine de la cuvântul latin aspiratio, care în traducere românească înseamnă a aspira. La modul general vorbind, aspiraţia este acţiunea de a ne orienta, este acţiunea de a ne direcţiona năzuinţele către ceva net superior,...

Pin It on Pinterest